SUMMARY: |
La ora actuală, calculul ştiinţific nu se mai reduce la cel numeric. Problemele matematicii moderne, sau cele care apar prin modelarea fenomenelor naturale, conduc la expresii simbolice atât de complicate, încât este nevoie de ajutorul calculatorului pentru a fi prelucrate. Dezvoltarea rapidă a capacităţii tehnice a calculatoarelor a permis naşterea unei discipline noi - calculul simbolic (sau formal) - prin care se realizează o veritabilă colaborare om-maşină.
Un simbol poate reprezenta orice obiect matematic: număr natural, număr raţional, polinom, element al unui grup abstract, matrice de dimensiuni fixate sau nu etc. Adjectivul „simbolic” accentuează faptul că în multe cazuri însuşi răspunsul este aşteptat sub forma unei formule de preferinţă compacte. Astfel, în cazul aproximării unei funcţii, rezultatul poate apărea ca un polinom cu coeficienţi întregi. Nu sunt rare cazurile când, chiar dacă rezultatul dorit este unul numeric, pentru obţinerea acestuia este net preferabilă o metodă simbolică(cel puţin parţial) putându-se astfel asigura precizia şi/sau viteza dorită. De exemplu, în cazul aproximării unei integrale definite, în prezenţa unei singularităţi poate fi utilă o dezvoltare în serie dacă prin metodele numerice cunoscute nu poate fi obţinută precizia dorită. [...]
|
|