THESING Theodor, VOGT Michael
PEDAGOGIA ŞI PEDAGOGIA CURATIVĂ

 
  PSIHOLOGIE, ŞTIINŢE COGNITIVE
   
  978-973-610-968-3
  2009
 
  SOLD OUT
  pcs. add to cart
   
SUMMARY: Instructorii de pedagogie curativă sunt persoane specializate în domeniul social-pedagogic şi de îngrijire care activează în mod profesional în asistenţa, consilierea, formarea şi îngrijirea persoanelor cu handicap. Orientaţi spre o viaţă autodeterminantă şi autonomă, având ca scop individualitatea în ceea ce priveşte necesitatea de asistenţă şi sprijin, ei cooperează cu diferite reţele sociale ale comunităţii şi cu alţi specialişti din serviciile ambulatorii, respectiv cu instituţii de protecţie socială şi psihiatrie. Ofertele lor se orientează spre persoane cu dizabilităţi din orice categorie de vârstă, fie persoane cu dizabilitate mintală, fizică şi/sau psihică. Acestea necesită o calificare pedagogică amplă şi sistematică, competenţa de apreciere corectă a dizabilităţii, competenţa de a activa capacităţile existente ale persoanei cu dizabilităţi, atât organizarea, cât şi acordarea sprijinului corespunzător. Prezentul manual „Pedagogia şi pedagogia curativă” se adresează în primul rând studenţilor care studiază în şcolile de pedagogie curativă şi instituţiile de învăţământ cu accent pe calificarea educatorilor şi pedagogilor sociali, calificările specifice fiind în domeniul pedagogiei persoanelor cu dizabilităţi. Dezbaterile pedagogice generale au fost prelucrate de Theodor Thesing iar temele cu accent pe pedagogia persoanelor cu dizabilităţi au fost prelucrate de Michael Vogt.