EPPEL Marius
UN MITROPOLIT ŞI EPOCA SA. VASILE MANGRA (1850-1918)

 
  ISTORIE, FILOSOFIE
   
  973-610-462-1
  2006
 
  SOLD OUT
  pcs. add to cart
   
SUMMARY: Prin lucrarea de faţă încercăm să ne înscriem în orizontul de preocupări al istoriografiei ecleziastice româneşti, în particular al celei de la Cluj-Napoca, de a restitui cunoaşterii istorice perioade, personalităţi ori problematici mai puţin sau de loc cunoscute până acum, ocultate sau marginalizate de politica culturală a regimului de până în 1989, de ignoranţă sau uitare. Vasile Mangra, ierarhul, profesorul, omul politic şi de cultură, face parte din această categorie de teme de cercetare, asupra căreia lupa investigaţiei istorice trebuia, în sfârşit, să se oprescă. Practic, în afara abordărilor singulare, dar cu atât mai meritorii, semnate de dr. Pavel Gheorghe Liţiu, pr. prof. univ. Dr. Mircea Păcurariu şi de pr. dr. Pavel Vesa, care au pus în premieră problema unei cercetări de tip monografic şi au elaborat primele studii, nu cunoaştem alte preocupări relevante în direcţia acestui subiect. Este aceasta una din raţiunile de prim ordin care ne-a determinat, la sugestia pr. dr. P. Vesa şi pr. prof. univ. dr. M. Păcurariu, să optăm pentru această temă în cadrul programului de studii doctorale, desfăşurat la Universitatea „Babeş- Bolyai: în perioada 2001-2005, sub conducerea ştiinţifică a prof. univ. dr. Nicolae Bocşan. [...]