SUMMARY: |
Pentru europeni, chinezii, cel mai vechi popor din lume (alături de evrei), popor care, în plus, şi-a păstrat continuu statul, au fost mereu o prezenţă, uneori greu penetrabilă, alteori impresionantă, dar o prezenţă sigură. De la semnalările lumii vechi, trecând prin relatările
evului mediu târziu şi apoi ale erei moderne, până la abundentele referinţe de astăzi, China a fost continuu altceva, oricum impunător, căruia trebuie într-o bună zi să i se acorde cea mai mare atenţie. |
|