SUMMARY: |
Potrivit datelor cuprinse în World Migration Report 2010, numărul total al migranților internaționali la scară planetară este estimat la 214 milioane de persoane. Dacă acest număr va continua să crească – se specifică în raportul menționat mai sus – în același ritm ca în ultimii 20 de ani, atunci, pe aliniamentul anului 2050, el va ajunge la impresionanta cifră de 405 milioane. Desigur, acest număr nu include anumite tipuri de migrație internă cum ar fi cea din mediul rural spre cel urban, specifică multor state aflate în curs de dezvoltare, ca efect al procesului de industrializare – urbanizare, și nici migrația inversă de la oraș la sat, prezentă într-o serie de țări dezvoltate, ca urmare a costurilor tot mai ridicate la întreținere și poluării devenită, pe alocuri, de-a dreptul insuportabilă. Așadar, cifrele cuprinse în rapoartele date publicității de către instituțiile internaționale de profil se referă strict la migrația transnațională a forței de muncă ce, așa cum a demonstrat experiența de până acum, poate fi mai ușor urmărită și evaluată. |
|