BODEA Gabriela
DEZVOLTAREA DURABILA, 37 C

 
  CHIMIE, FIZICĂ, ŞTIINŢA MEDIULUI
   
  978-973-595-645-5
  2014
 
  SOLD OUT
  pcs. add to cart
   
SUMMARY: Această carte se doreşte a fi o reflecţie în oglinzi multiple, un microscop fixat asupra unor realităţi pe care noi, oamenii, le putem controla mai puţin ca indivizi (deşi ne-am dori acest lucru) şi mai mult ca naţiuni. Este vorba despre „jocul” dezvoltării durabile, în care miza enormă a câştigului aparţine întregii planete. Lucrarea de faţă mizează pe curajul opiniei, pe logica inductiv-deductivă şi pe bunul-simţ economic. Multiplele exemplificări la care face apel ilustrează impactul dezvoltării durabile asupra vieţii noastre de ieri, de azi şi mai ales de mâine. Ele permit comparaţii, accentuând „plusurile” dezvoltării şi minimizând inevitabilele ei „minusuri”. Cui se adresează cartea? Tuturor celor care sunt interesaţi de orizontul bunăstării, dar şi de contracţiile social-economice şi paradigmele care marchează (inevitabil) perioada în care trăim. Conceput ca o punte între necesităţi şi posibilităţi, prezentul volum încearcă să abordeze dezvoltarea durabilă sub aspectul normalităţii.