SUMMARY: |
În pofida studiilor numeroase reliefate de literatura străină dar şi autohtonă, tema încă ridică multe semne de întrebare. Educaţia antreprenorială
este şi ea foarte importantă în dezvoltarea ţării noastre, cel puțin din punct de vedere economic. Majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene
au introdus materii ce au ca scop familiarizarea elevilor cu termeni specifici ai mediului de afaceri, iar facultăţile oferă din ce în ce mai multe masterate în acest domeniu, prin intermediul lor se pot astfel încuraja acţiunile de înfiinţare a unor întreprinderi mici şi mijlocii. Prin această lucrare am încercat să prezentăm concepte cât mai actuale, utilizate de autori importanţi în domeniul managementului strategic al întreprinderilor mici şi mijlocii, intenția imediată fiind o prezentare corectă a tuturor aspectelor pe care le implică acestea, atât a celor negative precum şi a celor pozitive. În perioade de criză economică devine esenţial ca managementul să reacţioneze strategic şi nu doar operativ prin scăderea costurilor, deşi nu întotdeauna acţiunea umană este în detaliu planificată, de multe ori aceasta fiind întâmplătoare, uneori chiar haotică. Cei care pledează pentru planificare subliniază, în mod întemeiat, că, într-o economie de piaţă, managerii trebuie să își ghideze strategia conform cu tendințele curente și anume cele de diminuare a resurselor materiale şi a conştientizării importanţei unei dezvoltări economice sustenabile.
Necesitatea unor acţiuni planificate, ce ar avea ca şi scop realizarea unei combinaţii optime între capacităţile şi resursele limitate ale întreprinderii, pare subînţeleasă, însă totuşi, situația nu este atât de clară și nu poate fi tratată simplist.
|
|