| SUMMARY: |
Lucrarea îşi propune să contribuie la cunoaşterea evoluţiei şi structurii învăţământului confesional românesc din nordul Transilvaniei din perioada dualismului (1867-1918). Prezenta scriere este structurată pe şapte capitole în care valorifică o documentare minuţioasă realizată în arhivele interne, în special în fondurile documentare bisericeşti şi încearcă, folosind bibliografia existentă, să releve aspecte noi din evoluţia sistemului educativ românesc. Ea vizează în primul rând specialiştii în istoria Transilvaniei în epoca modernă, dar şi studenţii de la facultăţile de istorie, precum şi un public mai larg, dornic să cunoască câteva aspecte din trecutul propriei naţiuni.
Una dintre inovaţiile aduse de secolul XIX este şi implicarea tot mai activă a statului în problema educaţiei. Chiar dacă iniţiativa şi meritul înfiinţării unui învăţământ de masă revin statului sub influenţa ideilor iluministe, administrarea şcolilor şi conţinutul învăţământului au fost mult timp lăsat în seama bisericii care dispunea de de un aparat admistrativ bine organizat. (...) Şcoala confesională s-a constituit într-un permanent centru de difuzare în masă a conştiinţei identităţii naţionale româneşti. Chair dacă nu reuşea să-i înveţe decât o parte din elevi să scrie şi să citească, şcoala românească reuşea să-i facă pe toţi copiii care o frecventau şi apoi prin difuzarea mentală şi pe ceilalţi copii, să înţelegă că au o identitate naţională, că au un trecut şi nişte strămoşi de care pot fi mândri. În plus, cadrele didactice şi dotările realizate cu atâtea sacrificii şi eforturi în perioada dualismului vor putea fi folosite din plin în noua eră care se deschide şcolii române din Transilvania după Marea Unire.
|
|
