SUMMARY: |
În istoriografia română, tipografia de la Blaj nu s-a bucurat de o tratare pe măsura rolului important pe care aceasta l-a avut în emanciparea și modernizarea națiunii române transilvănene. Alături de tipografiile care se înființează în centrele episcopale de la Gherla, Lugoj sau Oradea, tipografia blăjeană și-a asumat pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului XIX sarcina de a susține, pe de o parte, dezvoltarea Bisericii Greco-Catolice, prin tiparirea de cărți rituale necesare clerului pentru săvârșirea serviciilor divine sau a unor lucrări teologice, iar pe de altă parte, s-a implicat energic în sprijinirea dezvoltării învățământului și a fenomenului cultural românesc. |
|