În România, preocupările privind sociologia copilăriei sunt de dată recentă, acestea fiind, în marea lor majoritate, subordonate domeniilor sociologiei vârstelor şi sociologiei educației. Existența unui număr mic de studii naționale (Rădulescu 1994, Stănciulescu 2010) și traduceri, privind problematica copiilor și a copilăriei poate fi un argument în favoarea extinderii preocupărilor în această direcție de cercetare.

Despre nevoia de a plasa în centrul preocupărilor științifice tematica copilăriei „care a fost tratată în contexte considerate mai degrabă marginale pentru teoria și cercetarea sociologică” (Alanen 1988) vorbesc și cei care afirmă astăzi nevoia de a aduce copiii și copilăria în atenția sociologilor. Așa cum se afirmă și în articolele recente „sociologia copilăriei este încă o ramură tânără a disciplinei, din cauza faptului că, de mult timp „micii actori” tind să fie trecuți cu vederea de către sociologi.” (Bühler-Niederberger 2010a).