SUMMARY: |
Cumpărați cartea în format tipărit.
Cele 16 perspective pe care le reunește acest volum vin din partea unor voci consacrate ale vieții academice, politice, economice, diplomatice, din partea unor lideri apreciați, intelectuali publici și experți care, locuind la Bruxelles sau Oxford, la Cluj, București, Sibiu, Constanța sau Chișinău, își pun amprenta în ceea ce fac. Toți autorii pe care îi vedeți în cuprins îndeplinesc cele două condiții fundamentale ale apartenenței la ICDE – sunt dedicați promovării valorilor europene și culturii democratice, respectiv au confirmat ca specialiști, pe plan intern și extern, având ceva relevant de spus în domeniile lor profesionale.
Diagnozele și prognozele cuprinse în acest volum nu au pretenția de a fi adevăruri ultime și absolute. Contribuțiile pe care le veți citi sunt doar niște propuneri pentru publicul nostru – propuneri de analiză, evaluare și interpretare a datelor existente în acest moment și aflate într-o dinamică permanentă, propuneri de identificare și definire de scenarii posibile, propuneri de sinteze, tendințe și recomandări, de ce nu chiar și formularea de noi întrebări și dileme. În general, textele incluse reprezintă o invitație la reflecție, pentru înțelegerea aprofundată a unei lumi în schimbare.
|