SUMMARY: |
Activitatea de supervizor presupune întâlnirea cu persoane care au mai multe, sau mai puține cunoștințe în domeniul psihologiei. În ultimii ani, am avut persoane în supervizare din diferite facultăți și, mereu, am constatat diferențele între acestea privitor la nivelul de cunoștințe inițiale pe care le au. Acesta a fost motivul care a stat la baza apariției acestei cărți, și anume dorința mea de a unifica, pe cât se poate, studiul în grupul de supervizare. Raportarea la aceleași noțiuni, studiul, având ca punct de pornire aceeași carte, va face ca persoanele ce sunt în supervizare să se simtă mai liniștiți că au același reper, de start, în activitatea lor de învățare. În plus dacă cumva o perioadă nu practică sau nu au așa de mulți clienți la început, cartea le rămâne un reper în organizarea activității lor, pe termen lung. |
|