Cartea Iov, atât prin complexitatea ei literară, cât și prin provocările ei hermeneutice, filosofice și teologice, continuă să contrarieze și să capteze atenția cercetătorilor. Pe lângă faptul că este considerată una dintre cărțile Bibliei cu cel mai bogat stil artistic, de-a lungul veacurilor, Iov a constituit un interes major nu numai pentru teologi, ci și pentru artiști, filosofi, psihologi, psihiatri și sociologi.

În teologie, părerile sunt împărțite cu privire la tematica dezbătută în această carte. Anumiți cercetători au considerat că problema suferinței este centrală, alții au observat o tematică mai nuanțată care are în vedere natura lui Dumnezeu, natura omului și natura relației dintre Dumnezeu și om. De asemenea, foarte mulți, pornind de la întrebările lui Iov, au sugerat că această carte are drept scop să răspundă la două întrebări importante: 1) De ce suferă cel neprihănit? și 2) Care este soluția la problema răului? Având imaginea de ansamblu asupra cărții, s-a ajuns la concluzia că aceasta nu este pentru Iov, ci pentru cititorii ei. Din această perspectivă, cititorul poate cunoaște și înțelege ceva despre cele trei dimensiuni ale credinței în Dumnezeu: încrederea, relația și loialitatea.

Studiul de față vine cu o nouă abordare încercând să surprindă care sunt elementele practice ale religiei lui Iov, plecând de la unul dintre, posibil, cele mai intrigante capitole ale cărții: partea finală a celui de-al doilea solilocviu, și anume capitolul 31.