SUMMARY: |
În studiul de față, autorul abordează problematica managementului cooperării
internaționale în situații de criză, cu accent asupra eficienței misiunilor Organizației
Națiunilor Unite în Haiti, conturând, totodată, profilul de țară și identificând rădăcinile
unor probleme care trenează de secole, dar ale căror reverberații sunt acut resimțite
și în zilele noastre.
Tema volumului este cu atât mai relevantă, cu cât preocupările și experiența
Națiunilor Unite se extind pe câteva decenii, timp în care organizația a experimentat
o suită de formate diferite de intervenție, dublate de existența unor rezoluții elaborate
în cadrul Consiliului de Securitate, dar și de emergența unor noi formate de cooperare
regională pentru zona Americii Latine, Americii Centrale și cea a Caraibilor. |