SUMMARY: |
Textele inserate în volum par să configureze profilul ideal al membrilor publicului căruia se adresează jurnalismul de artă. Mă refer la intelectuali și tehnocrați cu statut social bine definit, interesați de circulația ideilor și de piața culturală, care pot accesa facil un produs cultural rezonabil. De asemenea, publicul ideal al jurnalismului de artă poate fi format și de absolvenți sau tineri cu aspirații care studiază în facultățile cu profil cultural, umanist, tehnic și digital. Totuși, intenția discursului meu a fost acela de a discuta și a exemplifica posibilitatea publicului de a interacționa creativ cu operele de artă sau, mai larg, cu orice produs cultural. Astfel, am încercat să evidențiez fluența și flexibiliatea gândirii vizuale, însușiri care permit descifrarea mesajelor vizuale, excluzând posibilitatea unei interpretări unice și lansând privitorilor provocarea unei interpretări creative. Menționez aici că structura cărții permite lectura textului în întregime sau fragmenar, în funcție de interesele lectorului, fie ele de informare, curiozitate intelectuală sau loisir. Prin urmare, volumul meu se adresează deopotrivă specialiștilor și publicului larg, dar mai ales tinerilor, cu texte care să contribuie la înțelegerea modului în care arta contemporană românească reflectă cele mai noi tendințe, provocări și evoluții ale societății pe plan local, regional și global. |
|