De ce „etichetarea” romanelor e atât de complicată și discutabilă? Ce înseamnă când categoriile în care intră un roman sunt multiple, sau nuanțate, sau perifrastice?

Ce ne spun asemenea „etichetări” indisciplinate: că identificarea subgenurilor la scara producției romanești a unei culturi nu e posibilă – sau, mai rău, că e inutilă?

Ceea ce vrem să înțelegem de fapt ține de complexitatea romanului, adică de imposibilitatea de a-l comprima și de a-l reduce la „idee”, și de felul în care această caracteristică afectează poziționarea lui generică. Sunt câteva dimensiuni ale acestei proprietăți – evidente și mult comentate – de care ar trebui să ținem cont.