SUMMARY: |
Această carte este scrisă în \"viu grai\" cu scopul de a permite unui \"simplu
cetăţean\" accesul la bazele unui domeniu de mare complexitate şi actualitate. Omul,
în evoluţia sa, a fost preocupat de realizarea unor unelte cu ajutorul cărora
activitatea de zi cu zi să devină mai eficientă. De la primele pietre oferite de natură
sau prelucrate sumar şi până la sistemele cu microprocesor încorporat (embcdded
system) din zilele noastre este un timp atât de lung, încât istoria nu-1 poate cuprinde.
Astăzi nu putem să ne imaginăm existenţa fără această complexă unealtă. Dar în
acelaşi timp, nu putem să nu ne punem întrebări de forma: \"Câţi dintre oamenii care
au călătorit cu trenul pot proiecta sau. construi o locomotivă ?\" sau \"Câţi dintre
oamenii care zboară cu avionul pot proiecta sau construi un avion ?\". Din păcate,
lucrul acesta este valabil şi în această situaţie şi chiar mai mult, să nu uităm că de data aceasta avem în faţă cea mai complexă şi abstractă unealtă imaginată de mintea omului. [...]
|
|