| SUMMARY: |
Procesul intens de urbanizare la care omenirea a asistat în ultimii 200 de ani a creat nenumărate aşezări şi grupuri de aşezări urbane, producând schimbări ireversibile în amenajarea şi organizarea teritoriului. Dintre grupările de aşezări conurbaţiile reprezintă o categorie aparte, o categorie născută din necesitatea de colaborare între două sau mai multe aşezări pentru a oferii condiţii optime de viaţă locuitorilor proprii. Ignorate sau adesea confundate cu aglomeraţiile urbane sau cu ariile metropolitane, conurbaţiile au fost identificate în toate ţările cu un grad mare de urbanizare. Pentru întâia oară conurbaţiile au fost descrise în Marea Britanie, ţară cu un vast sistem urban, apoi în Franţa, Ţările de Jos, Germania devenind gradual recunoscute la nivel mondial. În România
studiul conurbaţiilor s‐a lăsat mult aşteptat, reţeaua urbană fiind slab dezvoltată până la începutul aniilor 1950. Industrializarea de tip sovietic a declanşat urbanizarea intensivă din anii 1960‐1970 şi a deschis practic poarta către identificarea primelor structuri de tip conurbaţie. Gustav Gusti a fost primul autor care a menţionat zonele Galaţi–Brăila, Iaşi–Roman, Arad–Timişoara şi Deva–Hunedoara drept zone cu potenţial de conurbaţie, deschizând astfel poarta pentru viitoare studii asupra acestor zone. |
|