| SUMMARY: |
Unităţi frazeologice funcţionale complexe, expresiile, alături de locuţiuni, ocupă o pondere importantă în structura oricărei limbi atât la nivel popular, cât şi la nivel literar. Asemenea construcţii stabile s-au constituit de-a lungul secolelor, ele s-au schimbat ori au ieşit din uz şi reprezintă mărturii ale modului de a gândi şi de a se exprima al vorbitorilor unei comunităţi etnice şi care, datorită îmbinărilor, de cele mai multe ori inedite, sunt capabile să plasticizeze ideile exprimate şi să imprime comunicării, în general, o notă aparte. Utilizarea corectă a acestora, în contexte situaţionale concrete, este un criteriu de recunoaştere a competenţei şi a performanţei lingvistice. Mihai Eminescu, în una din însemnările sale din manuscrise (manuscrisul 2257-239 v, Opere IX, Bucureşti, 1980, p. 487), a insistat asupra importanţei pe care o au astfel de construcţii în „fizionomia” unei limbi şi a încercat să demonstreze, prin comparaţie cu limba germană, multiplele valori expresive pe care le pot dobândi aceste ,,tiparuri neschimbate” în comunicare. Poetul era conştient de reprezentarea poetică prin locuţiuni, în raport cu limba comună şi posibilitatea valorificării ei. |
|