SUMMARY: |
Cercetarea întreprinsă este o abordare interdisciplinară în care se
identifică legătura între performanța financiară a autorităților administrației
publice locale și dezvoltarea economică a comunităților. Interdisciplinaritatea
acestei teze rezidă din perspectiva domeniilor implicate:
finanțe publice, dezvoltare economică și științe administrative.
Direcțiile urmate în cercetarea legăturii sus‐amintite s‐au bazat
pe o analiză realizată din dublă perspectivă – una a performanței
financiare și cealaltă a dezvoltării economice. În cadrul cercetării noastre
am creat instrumente de măsurare a performanței administrației publice
locale și a gradului de dezvoltare a comunităților, ceea ce ne‐a permis
realizarea de ranking‐uri ale unităților administrativ teritoriale.
Argumentul principal al tezei este acela că gradul de dezvoltare
economică al comunității influențează performanța financiară a autorităților
locale. |
|