SUMMARY: |
Calitatea învățământului jurnalistic de la Departamentul de
Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale
Comunicării, Universitatea „Babeș‐Bolyai” Cluj a fost recunoscută în
2010 prin acordarea Premiului de Excelență programului Jurnalism –
linia română. În cadrul competiției de excelență, organizată în
universitatea noastră, au fost analizate și evaluate: structura
programului, obiectivele pe termen lung, mediu și scurt; programele de
cercetare desfășurate/în curs de desfășurare/care se vor desfășura;
modalitatea de abordare și soluționare a problemelor studenților;
gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare; metode și tehnici
de evaluare/autoevaluare și de monitorizare a programului de studiu;
calitatea activității absolvenților acestui program în momentul inserării
în societatea comunicațională locală, națională sau internațională. A
urmat o altă recunoaștere, de această dată la nivel național. În perioada
2010‐2011, prof. univ. dr. Andrei Marcuș a condus un proiect de
cercetare, care urmărea stabilirea valorii programelor de studiu existente
în învățământul universitar românesc, specializarea Jurnalism de la
UBB Cluj obținând primul loc în ierarhia stabilită pe domeniul
Științelor Comunicării. Menționăm că Departamentul de Jurnalism
păstrează și astăzi această poziție de top în România. |
|