SUMMARY: |
Atunci când pătrunzi în câmpul studierii Cuvântului, când începi să cauți
să te hrănești din cuvintele nepieritoare ale Scripturilor, te situezi la începutul
unui demers complex, solicitant și care aduce cu sine responsabilitatea
cunoașterii și a transmiterii mesajului lui Dumnezeu către acest veac. Ceea
ce ar trebui să ne caracterizeze pe această cale este o căutare a sensului care,
odată revelat nouă și, apoi, asumat, devine izvor de luminare și mântuire,
pentru noi și pentru cei din jurul nostru. În aceasta rezidă frumusețea, dar
și dificultateatoricărei abordări a textului scripturistic. Iată de ce, în mediul
ortodox, nu vorbim despre studiul biblic în termenii unei cercetări stricte,
chiar dacă o astfel de inițiativă nu trebuie nicidecum privată de instrumentarul
metodologic/hermeneutic specific acestui tip de cercetare. În această
idee, părintele John Breck scria că astăzi se impune, în Biserica Ortodoxă,
o redescoperire și o dezvoltare a unei hermeneutici biblice care să fie, pe
de-o parte, fidelă abordării duhovnicești a Părinților, dar, pe de altă parte,
care să fie relevantă și convingătoare pentru lumea modernă1. Cuvintele
sale subliniază, pe bună dreptate, nefirescul unei hermeneutici biblice lipsite
de palierul căutărilor spirituale și chiar inutilitatea unei astfel de cercetări
biblice care nu ar avea forța de a transmite un mesaj autentic de mântuire
omului contemporan. Dar, pe de altă parte, credibilitatea acestui mesaj va
depinde și de calitatea de necontestat din punct de vedere metodologic și de
suportul argumentativ construit în sprijinul afirmațiilor formulate. |
|