PETRILA Laurenţiu
Criza valorilor europene în contextul globalizării. Perspective identitare asupra Europei

 
  POLITICĂ
   
  978‐606‐37‐0557‐1
  2019
 
  FULL E-BOOK
Format: add to cart
   
SUMMARY: Conștient de limitele acestei lucrări, privesc cu speranță că acest studiu de cercetare va fi util întâi de toate mie, aflat la început de drum academic, dar și tuturor celor interesați de cultura și identitatea europeană, cât și de construcția mentalităților sociale prin prisma valorilor europene atât de neclar și de vag înțelese în rândul societății europene. Cititorii avizați, cercetătorii și toți ceilalți interesați vor putea găsi în lucrarea de față importante puncte de sprijin dar și de interogație suplimentară în efortul celor care doresc să înțeleagă spiritul și etosul european astăzi. De asemenea, vor putea înțelege și observa perspectivele evolutive și tranzitorii dar și provocările pe care acesta (etosul) le are vis a vis de spațiul european. Pe alocuri, lucrarea are note pesimiste și lipsite de vitalitatea unui viitor puternic așa cum suntem obișnuiți atunci când facem referire la Europa și la cultura sa. Totuși, prin lucrarea de față am dorit să subliniez realitatea vis a vis de identitatea și spiritul european de la acest moment dar și provocările decurse din acestea.