MÂNDRESCU Gheorghe
Anuarul Institutului de studii italo-român XIV. Annuario dell’Istituto di studi italo-romeno XIV

 
  ISTORIE
   
  1841-012X
  2017
 
  FULL E-BOOK
Format: add to cart
   
SUMMARY: 1917–2017. Un secol de la revoluția bolșevică rusă impune, poate mai mult ca în ceilalți ani, reluarea analizei acestui moment dramatic al istoriei contemporane, pe care cei ce au trăit la est de cortina de fier, timp de câteva generații, fără a ține cont de sacrificarea nemiloasă a milioane de oameni, în numele „luptei de clasă”, l‐au aniversat într‐un nesfârșit festivism, pe de o parte și într‐o nedreaptă manipulare, zilnică, în prezentarea așazișilor inamici, a elitelor formate de națiuni în secole, care trebuiau eliminate fizic și ca imagine. Noile generații de cercetători, având acces la arhive până nu demult închise, aduc noi dovezi și clarifică tot mai mult, mai ales pentru populația din țările supuse dominației comuniste sovietice, ferit de propagandă, înțelegerea momentului inițial și a parcursului istoric. Se pot trage concluzii și înțelege pericolele posibile pentru viitor întro zonă cu un echilibru și tradiții diferite de cele din Europa occidentală. Acest efort este cu atât mai necesar azi, în toiul încercării de acomodare prin intrarea în marea familie a Uniunii Europene.