| SUMMARY: |
În documentele medievale, Bistrița este pomenită cu termenul de
Oppidium (târg), adică o așezare agrară, ceva mai dezvoltată, cu drept
de a ține târg. Așezarea se deosebea de satele din jur printr-o administrație
specifică, ziduri împrejmuitoare, producția meșteșugărească și
comerțul ce se desfășura în propriile piețe sau în așezările din regiune.
În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, economia Bistriței s-a
profilat tot mai mult pe meșteșug și negoț, orașul dobândind în anul
1428 dreptul de a ține târg de mărfuri săpămânal. Locuitorii orașului,
fără a renunța la îndeletnicirile agricole, își aveau grădinile, ogoarele și
pășunile proprii. Dacă dimineața vitele erau mânate la pășunea obștească,
iar seara erau aduse din nou în oraș, animalele mici, precum: oile, caprele,
porcii și păsările erau ținute în curțile din jurul caselor.1 Aceste preocupări
și obiceiuri vor dăinui până în prima jumătate a secolului al XX-lea, când
dezvoltarea și modernizarea urbană devine restrictivă în ce privește
creșterea animalelor și păsărilor în gospodăriile din jurul caselor din oraș. |
|