| SUMMARY: |
Templul este locul întâlnirii dintre Dumnezeu și lumea pământeană, având ca imagine centrală pe Dumnezeu, căruia îi este închinat. De-a lungul timpului, Templul își păstrează acceptațiunea consacrată din rădăcina cuvântului grecesc ,,temeneos” ca edificiu rezervat găzduirii unor divinități și destinat practicării cultului, separat de lumea pământeană. Principala caracteristică a Templului este dată de imaginea de zeitate, de putere ce trancede umanul creând un spațiu dincolo de realitatea sensibilă. Acest spațiu devine sacru prin verticalitatea sa, făcând legatura spirituală dintre cer și pământ, dintre Dumnezeu și om, conturând limitele unui spațiu ce repercutează și pătrunde inefabilul spiritual. ,,Templul este o reflectare a lumii divine. Arhitectura lui este aidoma reprezentării pe care o au oamenii despre divin: efervescenţă a vieţii în templul hindus, măsură în templele de pe Acropole, înţelepciune şi dragoste în templele creştine, legămîntul dintre cer şi pămînt în moschei. Templele sunt replicile pământeşti ale arhetipurilor cereşti, ca şi imagini cosmice”.
Templul pământesc este construit după forma modelului ceresc și reprezintă prototipul ceresc stabilit pe pământ. Acest Templu pământesc încorporează, cuprinde spațiul sacru și transmite putere omenirii prin contactul ei cu templul. În general, acest lucru se întâmplă prin ritual sau cult, care este o formă exterioară de exprimare a spațiului sacru, o imagine ce simbolizează și întrupează esența divină în acest spațiu.
|
|