| SUMMARY: |
Lingvistică „îmbibată” de filosofie, în cazul savantului de origine
română; filosofie de cea mai înaltă ţinută, cu siguranţă autosuficientă,
dar şi mai productivă sub raport intelectual, odată ce e privită (şi) cu
ochii ştiinţei limbajului, în cazul eminentului iniţiator al fenomenologiei.
Două domenii care, dacă îi e permis autorului acestor consideraţii să-şi
includă, aici, opinia nu doar personală, ci şi ştiinţifico-epistemologică,
au suferit şi mai suferă din pricina, tocmai, a despărţirii lor drastice, în
multe dintre universităţile româneşti şi-nu-numai. Că Facultatea de
Litere şi cea de Filosofie (la Cluj, aceasta din urmă e „cuplată”
instituţional cu Istoria) constituie comunităţi de cercetare şi gândire
diferite – iată un lucru pe care nu doar eu, ci mulţi dintre oamenii de
ştiinţă „aparţinători” acestor domenii îl regretă(m). |
|