VIDICAN-MANCI Liviu, CHIRA Ioan, NEGREA Bogdan, ŞOPTEREAN Bogdan, POPA-BOTA Ioan, PAŞCA-TUŞA Stelian, NOJE Gabriel
Omiletica și catehetica în cercetarea teologilor ortodocși români vol. 1. Periodicele cu tradiție din Patriarhia Română – ghid bibliografic –

 
  TEOLOGIE
   
  978‐606‐37‐0885‐5, 978‐606‐37‐0886‐2
  2020
 
  FULL E-BOOK
Format: add to cart
   
SUMMARY: „Poeta nascitur, orator fit” spune proverbul latin. Dacă predicatorul se formează, cum odinioară o făcea oratorul, și doar poetul se naște, atunci, ca membrii uneia dintre cele mai prestigioase instituții teologice de grad universitar, suntem datori să punem la dispoziția celor interesați un instrumentar minimal. Prorocul Iezechiel atenționa pe contemporanii săi și prin aceștia pe toți cei ce‐L urmează pe Dumnezeu: „Fiul omului! Iată, te‐am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce‐Mi va ieși din gură șil vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rău: Vei muri! și tu nu‐l vei înștiința, nici nu‐i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa și Eu voi cere sângele lui din mâna ta. Iar dacă tu vei înștiința pe cel rău și el nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îți vei mântui sufletul tău (Iez 3,17‐19).