Teatrul scenic ocupă o suprafață din ce în ce mai amplă în cadrul artelor. Interacţiunea artelor vizuale cu cele auditive câștigă teren. Se constată că sincretismul se impune în opera contemporană mai mult decât în primele decade ale secolului XX, iar acest fapt nu poate decât să conducă la anumite dezvoltări. Aceste dezvoltări se nasc în cadrul interdisciplinarității, care determină noi concepții estetice ale artei moderne.

Din această perspectivă, legăturile dintre artă și știință nu pot fi trecute cu vederea. Este limpede că, în trecutul ei destul de îndepărtat, în genul operă, libretul activa o parte dintr-o poveste, de inspirație cotidiană ori imaginativă, iar muzica ce-i era destinată se baza pe situațiile lui narative (acțiune, conflict, intrigă, desfășurări interioare, deznodământ). Fără îndoială că manifestarea elementului sincretic este prezentă, prin duetul libret-muzică, încă din acele timpuri și până astăzi în operă, însă nivelele de receptare s-au schimbat, în zilele noastre, mai vizibil ca oricând. Libretul poate fi analizat separat, prin concursul mai multor tipuri de investigaţie; de asemenea, muzica poate fi și ea analizată ca entitate de sine stătătoare.