JULEAN Dan-Ionuț, JULEAN Dana
Recompunând fragmente: o (micro)-istorie a familiei Korda de Borosjenő în context / Recomposing Fragments: a (micro)¬history of the Korda de Boros¬jenő family in context

 
  ARTA
   
  978-606-37-1369-9
  2022
 
  FULL E-BOOK
Format: add to cart
   
SUMMARY: În anul 1894 murea Anna Korda de Borosjenő, soț ia lui Károly Versényi. Cu ea s-a stins numele Korda pentru totdeauna. O sută de ani mai târziu, murea la Cluj o stră-stră-nepoată îndepărtată a ei, care a păstrat vie amintirea familiilor din care descindea indirect, respectiv cu care se înrudea colateral, prin câteva obiecte de preț salvate din vrajba secolului al XX-lea. Ea singură, la Cluj, dintre toți urmașii familiei Korda-Versényi, a păstrat, a continuat și a dat mai departe tradiția, ca pe o datorie istorică. Cu această carte, am îndeplinit un testament moral, iar sigiliul moștenit de la György (IV) Korda și transmis, pe linie feminină, după patru generații, a revenit la lumină. Astfel, lucrarea de față încheie un cerc al istoriei: cele două ramuri ale familiei Korda de Borosjenő s-au regăsit în epoca digitalului, iar moștenirea lor se vede recompusă din fragmente și povești demult uitate, într-o microistorie de familie.