Lucrarea de față propune un demers istoriografic prin care se încearcă o completare a istoriei națiunii române dinlăuntrul statului dualist, un capitol nou al istoriei ecleziastice circumscris în mod special cercetării istoricilor laici. Demersul întreprins, chiar dacă pe ansamblu propune o viziune pozitivistă, în fapt acesta prezintă și o opțiune imagologică, un excurs istoric asupra mentalităților timpului, sintetizat în așa-numita istorie trăită. Primul Război Mondial a beneficiat în ultima perioadă de o preocupare accentuată în istoriografia străină și românească, înregistrându-se astfel o multitudine de lucrări și studii asupra acestei teme.

Ca atare, cercetarea noastră se circumscrie în această direcție istoriografică de elucidare a problematicii complexe a acestui eveniment major din istoria umanității, așa încât el se ipostaziază ca un studiu de caz asupra impactului pe care războiul l-a marcat învățământului teologic din Banat și Arad. În fapt, preocuparea noastră scrutează starea de ansamblu a societății din acest teritoriu, implicit a Bisericii Ortodoxe Române în preajma și, în mod special, în perioada 1914–1919. Analiza întreprinsă trebuie asimilată drept un studiu de caz, mai ales că situația banato-arădeană din perioada conflagrației a fost cu totul diferită față de cea a Transilvaniei, deoarece aici ostilitățile militare, administrația maghiară și cea sârbă s-au prelungit până în vara anului 1919, abia atunci putând vorbi și despre unirea administrativ-politică a provinciei cu Regatul României.