În vremuri de opresiune, când minciuna și violența domnesc, martirii transfigurează suferința în mângâiere și binecuvântare. Au curajul să mărturisească adevărul și valorile unei lumi în care vor să trăiască și pe care vor să o lase posterității. Într-o perioadă în care creștinismul era persecutat Tertulian spunea că Sanguis martyrum semen christianorum – sângele martirilor sămânța creștinilor (Apologeticum, 50, 13), din suferințele și jertfa mărturisitorilor se cristalizează pietrele de temelie pe care se ridică ulterior un întreg edificiu spiritual care exprimă o cultură impregnată de valorile fondatoare ale Evangheliei.

În vremuri pașnice, mărturia lor ne amintește că adevărul dizolvă fanatismul. Într-o lume a relativității valorilor, a post-adevărului și a „faptelor alternative”, mărturia lor rămâne un reper al adevărului ca sens al vieții. Fanatismul este însoțit de acte extremiste, de agresiune și de nedreptate, în timp ce martiriul creștinilor este expresia maximă a iubirii, deoarece însușu Mântuitorul ne spune: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 12-13).