În acord cu definiția dată de către Sextil Pușcariu limbii, pe care marele lingvist român o consideră „cel mai scump patrimoniu național” (ALR I/I 1938: 9), demersul de față reprezintă o încercare de tezaurizare a unui grai românesc transilvănean a cărui continuitate, în cosmopolitul secol XXI, se află tot mai mult sub semnul întrebării. Prin urmare, prezentul studiu se constituie într-o monografie lingvistică a unui vechi sat transilvănean eminamente românesc: FELEACUL Clujului. Perspectiva pe care o abordăm este aceea a lingvistului dialectolog, coautor al Atlasului lingvistic român pe regiuni. Transilvania și, nu în ultimul rând, a vorbitorului nativ al graiului din această localitate.

Ne-a fost călăuză, în acest demers, o afirmație a lui Sextil Pușcariu, din Limba română I (1940: 15–16): „Datoria lingvistului este să se transpună în mentalitatea subiectului vorbitor. Când lingvistul își studiază limba maternă, fiind și subiect vorbitor în aceeași persoană, are marele avantaj de a fi stăpân pe structura internă a graiului supus cercetării sale”.