| SUMMARY: |
DOI: https://doi.org/10.52257/9786063721717
Importanța zonelor umede, cu precădere a turbăriilor, ca zone ce se constituie
într-unul din cele mai importante rezervoare de carbon și biodiversitate este semnalată,
din ce în ce mai frecvent, pe plan internațional. Deși cu suprafețe mai mici
ca pondere, dar nu mai puțin importante, o parte consistentă a turbăriilor din
România au fost catalogate ca ecosisteme degradate. Printre principalele presiuni
antropice cu care acestea se confruntă, menționăm drenarea, suprapășunatul,
prezența unor specii invazive etc. Reglarea sau optimizarea bugetului hidric din
perimetrul turbăriilor, alături de măsuri de stimulare a menținerii biodiversității
existente, devine una din cele mai agreate și eficiente acțiuni de restaurare. |
|