„Toate lucrurile se prefac şi nimic nu rămâne” afirmă Platon
[Platon, 1978:330]. De aceea, în volumul de față, nu vom dezvălui o
realitate amorțită, „agățată” strâmb, într-un timp ancestral. Ne dorim
să abordăm tocmai memoria acestei realități, în intenția de a deconspira
frânturi din deșertăciunea crizelor. Motivăm de ce, prin faptul că
noțiunii criză nu-i lipsesc trăirile. Dimpotrivă: toate crizele sunt țesute
din stratageme, fiind potențate de stări afective precum viclenia
și amăgirea. Din asemenea cauze, crizele corodează însăși ide[...]
