REZUMAT: |
Cartea Codrinei Şandru este o carte de dublă memorie: de memorie colectivă, căci autoarea recompune tabloul acelui „pământ ars de lumini”, cum ar spune marele poet creştin Ioan Alexandru, fiindcă aşa se înfăţişează Drăguşul în cartea Codrinei Şandru, ca un loc în care s-au scris pagini de memorie pentru o istorie la scara vieţii cotidiene a unei Românii rurale, tragic uitată în vremea noastră. Cartea Codrinei Şandru este, în al doilea rând, şi o carte de memorie genealogică. Dar nu a unei genealogii obişnuite, ci a unei rudenii harismatice, în care legătura spirituală a bunicii autoarei cu „domnu’ Gusti” pare să fi fost hrana spirituală a copilăriei sale: „bunica mea din Drăguş avea o imagine vie a monografiştilor şi a lui domnu’ Gusti, despre care îmi povestea mereu. Monografiştii, adică echipa multidisciplinară a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, sub coordonarea profesorului Dimitrie Gusti, petrecuseră la Drăguş o vară întreagă, vara anului 1929, în scopul realizării cercetărilor sociologice bazate pe teoria gustiană a cadrelor şi manifestărilor”, precizează autoarea în studiul introductiv al cărţii. |
|