| REZUMAT: |
Cuvânt introductiv. Noua modalitate de a scrie istoria a inaugurat o perspectivă
inedită de restituire a trecutului, prin prisma unor domenii mai puţin
convenţionale, dar cu un aport valoros pentru cunoaşterea istorica. Un
astfel de domeniu a fost şi cel al istoriei bisericii. Acesta începe să fie
abordat din mai multe puncte de vedere, unele neglijate până atunci, dar
deloc de neglijat pentru un cercetător care manifestă o dorinţă de
cunoaştere cât mai profundă a unui domeniu.
Istoriografia românească, urmând şi ea acest exemplu, a început
recuperarea unor teme ce ţin de istoria ecleziastică, a sentimentului
religios, a atitudinilor şi modului de raportare a oamenilor faţă de
credinţă, biserică, practica religioasă etc. Practica religioasă are în vedere
modul concret de exprimare a credinţei, a religiei, prin intermediul
slujbelor şi al ritualurilor religioase. Buna desfăşurare a slujbelor necesită
şi prezenţa unor obiecte de cult, cum ar fi, de exemplu, clopotele.
Clopotele, deşi asociate cu precădere practicii religioase, au o
multitudine de alte funcţii, scopul principal al lucrării de faţa fiind acela
de a releva diversitatea uzajului social al acestor obiecte de cult.
Omniprezenţa lor a determinat, paradoxal, un anumit dezinteres faţă de
studiul funcţiei lor sociale. Fiind situate de obicei în clopotniţe sau în
turnurile bisericilor, au fost asociate cu precădere practicilor religioase şi
au intrat aproape exclusiv în atenţia slujitorilor bisericii. Cu toate
acestea, adânca lor implicare în diferite aspecte ale vieţii cotidiene, de altă
natura decât cea religioasă, reprezentările mentale cărora le-au dat
naştere, existenţa unui „folclor al clopotelor\" au îndemnat la o abordare
antropologică a chestiunii utilizării acestor instrumente acustice.
Lipsa din peisajul istoriografie românesc a preocupărilor pentru
analiza socio-antropologică a rolului clopotelor şi putinele date existente
în lucrările edite au impus deschiderea unei anchete, hi acest sens,
proiectul de cercetare a fost gândit sa funcţioneze, în principal, prin
utilizarea altor tipuri de surse : informaţia din arhive şi sursele \"de
teren\".[...]
|
|
