| REZUMAT: |
Ședințele plenare ale consistoriului ortodox de la Oradea (1901-1916), care au avut rolul de a coordona din punct de vedere ecleziastic și administrativ protopopiatele din districtul consistoriului. Preocuparea permanentă a ortodocșilor din Bihor de a avea propria lor episcopie, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul celui următor, este o consecință firească a ceea ce se întâmplase cu mai bine de un veac în urmă . Episcopul Isaia Diacovici (1706-1708) a fost cel care a încorporat episcopiei Aradului și pe cea a Oradiei, al cărei scaun era vacant. Înaintea lui, în urma reorganizării eparhiilor din Imperiul Habsburgic, în 1695, patriarhul sârb Arsenie al III-lea a întemeiat o nouă episcopie cu sediul la Oradea și l-a numit ca episcop pe Efrem Veniamin. Dar, în urma presiunilor puternice exercitate de Biserica romano-catolică prin persoana cardinalului Kolonici, Efrem Veniamin a trecut la uniație și a devenit vicar pentru românii din Ungaria care au procedat la fel ca el. Ca urmare a acțiunilor sale, patriarhul l-a demis din calitatea de ierarh, iar episcopia ortodoxă a Oradiei a rămas vacantă. Urmașii lui Diacovici în scaunul episcopal de la Arad, respectiv Ioanichie Martinovici (1710-1721) și Sofronie Chirilovici (1722-1726) au avut ca obiectiv principal stoparea sau limitarea extinderii uniației în localitățile din Bihor. În acest ținut sensibil la atacuri confesionale, Chirilovici și-a numit un vicar, un înlocuitor al său în probleme administrative. Este prima mărturie documentară despre existența unui vicar ortodox la Oradea . |
|
