| REZUMAT: |
Prefaţă. Cercetarea sincretismului constituie unul din cele mai dificile
subiecte care se pot aborda privitor la religiile antice. Dificultăţilor inerente,
datorate aspectelor psihice care sunt greu de surprins, de abordat şi de
înţeles, li se adaugă dificultăţile cauzate de informaţia lacunară. Din
aceste motive - şi nu pentru că subiectul n-ar fi atrăgător - o lucrare
specială dedicată sincretismului religios în Dacia romană nu s-a scris încă,
totul rezumându-se până acum la câteva constatări cu caracter general ori
la încercări de descifrare \"punctuală\" a unor monumente sincretice.
Sorin Nemeti a avut curajul unui asemenea demers. Analiza sa
purcede de la problematica generală a sincretismului ca opţiune culturală.
A pornit de la diferitele teorii moderne asupra formelor sincretismului
religios antic, de la diversele tipologii, surprinzând critic deficienţele acestora
din urmă, pentru ca să aplice pentru cadrul concret al cercetării sale cele
mai utile constatări din bibliografia internaţională. După analiza tipologiilor lui
Leveque, apoi a aceleia construită aproape involuntar de Motte şi Vinciane
Pirenne-Delforge, în sfârşit - aceea a lui Le Glay, concluzia autorului este
că tipologizarea sincretismelor este numai parţial utilă. Acest cvasi-refuz al
ordonărilor este în concordanţă şi cu alte aspecte ale cărţii, autorul - sub
influenţa subiectului, poate şi prin propriul mod de gândire - fiind din
capul locului adeptul unui pan-sincretism atât al figurilor divine antice cât
şi al cercetării moderne.
Spirit critic, autorul sesizează \"clişeele interpretărilor moderne\"
care ar simplifica nepermis cercetarea politeismului epocii imperiale.
Pentru Sorin Nemeti studierea în detaliu a sincretismului s-ar
confunda cu studiul religiei provinciei Dacia în totalitatea sa. De aceea îşi
propune doar studierea proceselor sincretiste, nu a figurilor divine
rezultante. Considerând că analiza cauzelor sincretismului este lipsită de
obiect, autorul conchide că va putea totuşi, prin stabilirea parametrilor
fenomenului, a criteriilor esenţiale şi a modalităţilor de producere, să
ajungă la o definiţie univocă a sincretismului.
Autorul dezbate interpretatio antiqua şi formele sale clasice,
interpretatio Graeca şi interpretatio Romana ca şi feluritele inlerpretationes
barbare. Autorul dezbate henoteismul şi tendinţele monoteiste. [...]
|
|
