REZUMAT: |
CUVÂNT ÎNAINTE. Ideea unei cărţi despre semantica referenţială mi-a fost dată
de importanţa dimensiunii referenţiale şi de pertinenţa demersului
formalist în cercetările actuale asupra semnificaţiei în limbile
naturale. Scrierea ei a fost ocazionată şi de recentul meu volum
Lumile posibile în structurile limbajului (Cluj: Editura Echinox,
2003), care prezintă relevanţa perspectivei formaliste şi a teoriei
lumilor posibile pentru studiul semnificaţiei. Cartea de faţă
aprofundează această problematică prin incorporarea notaţiei X
(„lambda\") pentru funcţii în explicarea aspectelor abordate (cap. 3),
precum şi prin tratarea, într-un capitol separat, a cuantificării în
limbile naturale sau prin revizuirea capitolelor despre modalitate şi
adjectivele intensionale. Modificări au fost operate şi în alte capitole,
cum ar fi cel dedicat indexicalităţii.
Cartea este o introducere într-un curent logico-semantic de
mare relevanţă pentru cercetarea contemporană a semnificaţiei şi cu
ample implicaţii în domeniul lingvisticii teoretice sau al raporturilor
acesteia cu logica şi filosofia.
Semantica referenţială în versiunea ei formală, devenită, la
Richard Montague, semantică a modelelor teoretice sau semantică a
lumilor posibile, se revendică de la tradiţia analitică în logica şi
filosofia continentală şi, mai cu seamă, cea anglo-americană.
Reflexele acestei tradiţii sînt evidente în demersul practicat în cadrul
teoriei semantice în discuţie şi în instrumentele ei precise de analiză,
care au fost aplicate în mod sistematic în ultimele decenii la
cercetarea semnificaţiei în limbile naturale.
Chiar dacă această teorie semantica nu a găsit deocamdată
soluţii pentru toate problemele semnificaţiei, prin impresionantul său
aparat logic, prin utilizarea noţiunii de funcţie matematică şi prin
implicarea sintaxei generative ea a reuşit totuşi să producă suficiente
rezultate care să ateste existenţa unor proprietăţi esenţiale ale limbilor
naturale ce nu pot fi înţelese în absenţa unei abordări din perspectivă
formală. [...]
|
|