| REZUMAT: |
E destul de greu să vorbim despre o tradiţie, fie ea şi recentă, a studiilor de teatru şi film, publicate în volume de sine stătătoare, în România. Nu e prima dată cînd autorul acestor rînduri îşi face publice nemulţumirile în legătură cu precaritatea publicaţiilor şi a pieţei editoriale româneşti în cîmpul artelor spectacolului şi în cel al artelor viedeo, care, nu-i aşa, oricum am privi lucrurile, sunt şi ele arte ale spectacolului, chiar dacă fixarea pe un anume suport le condiţionează retorica şi stilistica în mod specific în raport cu prezenţa imediată. Bibliotecile noastre, dincolo de informarea precară legată de publicaţiile autohtone, sunt dezolant de sărace în aceste domenii în ceea ce priveşte contribuţiile creatoare ale ultimelor decenii şi asta numai pentru că aceste contribuţii sunt şi puţine şi oarecum unilaterale şi destul de vag organizate ştiinţific. Mediile teatrale şi cele de cinema continuă, păgubos, să favorizeze aproape exclusiv publicarea cu coperţi a serii întregi de cronici de întîmpinare, iar editurile sunt suspicios-temătoare în privinţa a tot ce e legat de artele spectacolului, poate cu excepţia monografiilor de actori din ultima jumătate de veac. [...] |
|
