REZUMAT: |
Prezentul volum este unul dintre roadele colocviului international „Familia în viaţa Bisericii”, organizat la Cluj de Facultatea de Teologie Greco-Catolică, în colaborare cu Institutul Ioan Paul al II-lea din Roma sub patronajul Episcopiei române unite (greco-catolice) de Cluj-Gherla în perioada 8-11 noiembrie 2012. Acest eveniment a întregit o mai veche colaborare a celor trei instituţii, iniţiată printr-o serie de conferinţe şi un prim simpozion cu tema „Familia şi binele comun” (în 2011). Colocviul s-a dorit a fi un prilej de reflecţie la nivel academic asupra unor aspecte cu privire la familie şi totodată o ocazie de întâlnire şi schimb de experienţă cu persoanele implicate în pastoraţia familiei. Volumul găzduieşte o serie de zece texte care abordează tema familiei din varii perspective, pornind de la cele propriu-zis teologice (cu accente biblice, ecleziologice, pneumatologice, morale) şi până la unele pedagogice şi chiar economice, împletind în chip fericit reflecţiile teoretice cu concrete focalizări pastorale. |
|