| REZUMAT: |
Autorul a identificat lucrările teologice din perioada secolelor XVIII şi XIX care tratează învăţăturile dogmatice, procedând apoi la interpretarea conţinutului acestora, având ca puncte de reper: contextul istorico-doctrinar transilvănean şi european al epocii, Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, Conciliile Ecumenice şi decretele Pontifilor Romani. După trecerea în revistă a condiţiilor istorice, sociale, politice şi religioase care au dus la actul unirii Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, realizat în anii 1697-1700, se prezintă modul în care este regândit fundamentul dogmatic al Unirii în operele Corifeilor Şcolii Ardelene a căror formare teologică de tip iluminist se va răsfrânge asupra gândirii predominante de tip răsăritean.
Cartea se înscrie, în mod declarat, în sfera discursurilor de tip identitar, raportând identitatea confesională la două realități fundamentale: credinţa și mărturisirea acesteia în tradiția Bisericii. Pentru Biserica Română Unită cu Roma aceste două realități sunt: credinţa catolică şi tradiţia răsăriteană greacă. |
|
