| REZUMAT: |
O investigaţie asupra aspectelor privitoare la chestiunea existenţei şi manifestărilor concrete ale unor sensuri naţionale pentru secole ce preced naşterea Europei moderne, cu ritmul său alert şi idealurile de dreptate sociale şi libertate individuală, suveranitate naţională, este justificată sub raport ştiinţific prin necesitatea aprofundării unor realizări pe această temă ale istoriografiei europene în ultima jumpătate a secolului XX. Demersul se justifică prin oportunităţile oferite de evoluţiile remarcabile pe care le cunoaşte Europa contemporană, când reflecţiile asupra identităţii comune, fundamentate pe moştenirea unei civilizaţii excepţionale tocmai prin capacitatea de integrare şi difuziune regăsită în contextul prăbuşirii cortinei de fier, au plasat în actualiate preocupărilor privitoare la antecedentele medievale ale umanităţii europene, la moştenirea creştină şi la specificl identitar al diferitelor popoare şi regiuni. În paralel cu tendinţele integratoare pe care oamenii de cultură europeni le invocă astăzi, sentimentul naţional cunoaşte expresii greu de anticipat cu câteva decenii în urmă. Dacă în Occident specificul identitar alimentează discursul politic şi preocupări literare, în centrul şi sud-estul Europei asistăm la prăbuşirea unor structuri politice integrate, considerate anterior paradigme de succes pentru problematica Balcanilor, precum Iugoslavia sau fosta Uniune Sovietică. Fenomene de acest gen îşi găsesc variate explicaţii social-economice sau politice, dar toate au la bază sesnuri naţionale, fiind în fapt ultimele rezultate ale procesului de edificare a naţiunilor europene. |
|
