| REZUMAT: |
Conceptul de experiment a intrat în vocabularul artistic odată cu desprinderea artei de meșteșug și cu utilizarea tehnologiei în producerea obiectului sau a valorilor cultural–artistice. Prin definiție, noțiunea de experiment este legată de o procedură care testează și demonstrează o ipoteză, în general științifică. Deși, aparent, experimentul în artă și în film nu are greutatea unui experiment științific, deoarece gândirea creativă este mai degrabă un proces ludic, în fapt, artistul folosește aceeași metodă. Comparația făcută de Alexandre Astruc în citatul din deschiderea acestui capitol leagă însăși definiția spiritului cartezian de limbajul filmic. Cunoscutul regizor și teoretician al Noului Val francez susține înmanifestul său, intitulat Nașterea unei noi avangarde: Caméra-Stylo, faptul că limbajul cinematografic poate avea un rol cognitiv sau poate fi folosit cu precizia unui text scris în formularea unei idei abstracte. Asemeni textului lui Descartes, Discurs asupra metodei, limbajul cinematografic non-narativ, comun filmelor poetice, experimentale sau eseurilor cinematografice, va putea revoluționa gândirea umană. Această comparație nu este deloc întâmplătoare pentru că, pe de-o parte, filmul experimental explorează posibilitățile de comunicare ale limbajului audio-vizual, iar, pe de altă parte, se folosește de noile descoperiri tehnologice în generarea unui nou tip de conținut semiotic. |
|
