| REZUMAT: |
În documentele medievale, Bistrița este pomenită cu termenul de Oppidium (târg), adică o așezare agrară, ceva mai dezvoltată, cu drept de a ține târg. Așezarea se deosebea de satele din jur printr-o administrație specifică, ziduri împrejmuitoare, producția meșteșugărească și comerțul ce se desfășura în propriile piețe sau în așezările din regiune. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, economia Bistriței s-a profilat tot mai mult pe meșteșug și negoț, orașul dobândind în anul 1428 dreptul de a ține târg de mărfuri săpămânal. Locuitorii orașului, fără a renunța la îndeletnicirile agricole, își aveau grădinile, ogoarele și pășunile proprii. Dacă dimineața vitele erau mânate la pășunea obștească, iar seara erau aduse din nou în oraș, animalele mici, precum: oile, caprele, porcii și păsările erau ținute în curțile din jurul caselor.1 Aceste preocupări și obiceiuri vor dăinui până în prima jumătate a secolului al XX-lea, când dezvoltarea și modernizarea urbană devine restrictivă în ce privește creșterea animalelor și păsărilor în gospodăriile din jurul caselor din oraș. |
|
