| REZUMAT: |
Orice universitate de mare valoare, prestigiu și performanță, de
tradiție humboldtiană, se validează în fața lumii prin cercetarea
științifică. Acesta a fost crezul iluștrilor savanți care au fondat
Universitatea românească în 1919 – după modelele german,
american și anglo‐saxon, altoite pe tradiția locală de la Iași și
București, inspirată în secolul al XIX‐lea de exemplul francez – iar
legatul lor a rămas constant și actual până astăzi. Ei, fondatorii, au
plănuit și creat primele institute integrate universității. Școlile de
cercetare ale acestei prestigioase instituții s‐au dezvoltat major în
perioada interbelică, atingând vârfuri de nivel european și mondial
în speologie și biospeologie, psihologie experimentală și psihologia
muncii, medicină, fizică, chimie, istorie națională, istorie universală,
studii clasice, limba și literatura română, folclor, drept, geografie
etc. Multe dintre aceste domenii, dezvoltate după reîntemeierea
instituției ca școală superioară românească, au notabile antecedente
în trecut, rădăcinile unora dintre ele mergând până la prima
fondare, în 1581. |
|
