| REZUMAT: |
Tematica sufletului uman reprezintă unul dintre subiectele care au manifestat o atracție constantă pentru demersul explorator al cunoașterii umane. Cine suntem, în esența trăirilor și gândurilor noastre, ce anume ne definește dincolo de structura anatomică și spre ce tindem ca entități conștiente de sine? Sunt doar câteva dintre interogările în jurul cărora a gravitat meditația umană filozofică timpurie. Explicația mitico-religioasă a constituit o îndelungată perioadă de timp cea mai bine întemeiată replică elaborată la aceste interogări existențiale primordiale. Odată cu desprinderea de viziunea medievală teologică și apariția Renașterii și apoi a Iluminismului, civilizația occidentală cu precădere a simțit nevoia unei acute renunțări la conceptele tradiționale de suflet și Divinitate, concepte moștenite dinspre resurecția creștină împletită cu tradiția filozofică a vechilor greci. Astfel, așezându-se sub semnul îndoielii existența Dumnezeului creștin și, implicit, a sufletului nemuritor uman, a fost necesară deschiderea unui câmp al cercetărilor specifice menite să argumenteze poziția acestor negări conceptuale, precum și să propună alte perspective și opțiuni alternative. |
|
