REZUMAT: |
Deja intrată în a doua decadă de existență, conferința internațională Dinamica limbajelor de specialitate: Tehnici și strategii inovatoare (ediția XI, 2020), organizată de Departamentul de Limbi Străine Specializate al Facultății de Litere (DLSS), Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și-a propus ca și în acest an să îi reunească pe toți cei care pot contribui la dezvoltarea domeniului limbilor străine pentru scopuri specifice. Într-o perioadă inedită, marcată de pandemie și de trecerea în mediul virtual a majorității activităților didactice și de cercetare, scopul nostru a fost acela de a aduce împreună cât mai multe cadre didactice, studenți, doctoranzi, cercetători și specialiști în domenii diverse, din țară și din străinătate, în vederea unui schimb fertil de idei cu privire la evoluțiile și provocările disciplinare înregistrate în contextul pandemiei, al progresului tehnologic, al competențelor multiple necesare pe piața muncii și al unei înnoiri a paradigmei educaționale. Organizată în acest an exclusiv online, conferința noastră a izbutit să ofere participanților o platformă interdisciplinară pentru expunerea celor mai recente direcții de cercetare în zone de analiză variate.
|
|