REZUMAT: |
Pacea instaurată după sfârșitul Primului Război Mondial și liniștea din anii interbelici aveau să apună din nou după 20 de ani. Tot ce a însemnat dezvoltarea și reconstrucția societății în urma dezastrelor lăsate de Marele Război au fost date uitării, lumea fiind întinsă iar la picioarele Zeului Războiului. Teroarea care a urmat era oarecum previzibilă, având în vedere abuzurile făcute de Hitler până atunci în Germania prin politica demografică instituită pe criterii rasiale, dar și prin dorințele sale exacerbate de a domina o cât mai mare parte a Europei. La data de 1 septembrie 1939, Hitler a invadat Polonia, în ciuda atenționărilor venite din partea Angliei, care după două zile, împreună cu Franța, au intrat în luptă. Așa a început o nouă conflagrație mondială punând capăt anilor de progres și pace care s-au așezat peste Europa după terminarea „războiului tranșeelor”. |
|